Homeopatie

Trusa de Vacanță - Ce facem când suntem departe de casă.



   

A venit Vacanța, bucurie mare. Toata lumea își face bagajele și pleacă spre litoral, munte sau în excursii minunate prin țară sau prin lume. Dar ce facem când ne îmbolnăvim departe de casă?

 


Suntem foarte obișnuiți ca atunci când plecăm în vacanță să apelăm la automedicație în momentele în care nu ne simțim bine sau suspectăm ca am contractat o boală. Sau în aceeași măsură, să ignorăm primele simptome, ceea ce duce la o agravare a afecțiunilor. Această ignorare se poate datora atât neștiinței, cât și fricii de automedicație cu medicamente chimice/convenționale.

 

A nu se înțelege greșit. Aceste medicamente sunt foarte bune și eficiente, dar vin însoțite de contraindicații, efecte adverse și reacții secundare. De asemenea, medicamentele chimice/convenționale pot fi foarte periculoase când sunt folosite în automedicație, fără supervizare medicală.

 

O mențiune specială trebuie să fac referitor la antibiotice. Acestea reprezintă cele mai des administrate medicamente atunci când vorbim de automedicație, de obicei greșit și în exces. 


De asemenea, administrate pe termen lung, fără supraveghere medicală, pot duce la creșterea rezistenței agresorilor microbieni și la inabilitatea medicamentelor de a-și mai îndeplini misiunea.

 

Trebuie să accentuez faptul că medicamentele chimice/convenționale ar trebui utilizate numai sub supraveghere medicală.

 

Ca soluție la problemele menționate mai sus, vă propun câteva medicamente homeopatice ce, eu, personal, le utilizez de mult timp și am grijă ca oriunde sunt, mai ales în acest sezon, să le am la îndemană.

 

TRUSA DE VACANȚĂ

 

Medicamentele homeopatice din trusa de vacanță nu prezintă contraindicații, efecte adverse sau reacții secundare, pot fi utilizate atât în cazul copiilor foarte mici, cât și al femeilor însărcinate sau care alăptează. Acestea pot fi administrate cu succes atât la apariția primelor simptome cât și în primele 3 zile de la debutul manifestării acestora.

 

În primul rând trebuie să știm care sunt cele mai frecvente afecțiuni de sezon și cum le putem identifica.

 

1. Insolația

 

Este o stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, vomă, confuzie, diaree, durere de abdomen, delir etc. Ignorată poate duce chiar la moarte.

 

2. Sindromul Hipercaloric

 

Intâlnit în special la copii; trebuie acordată o atenție specială.

 

Sindromul hipercaloric are simptome asemănătoare insolației, chiar dacă copii nu au fost expuși la soare. Acesta apare după expunerea la curenți de aer cald precum briză sau vânt, care acționează asupra organismului copiilor chiar și când sunt la umbră.

 

3. Amigdalita acută.

 

Boală manifestată prin inflamarea amigdalelor care se manifestă prin febră, dureri in gât la înghițire. În perioada caldă, aceasta este frecvent determinată de consumul de lichide reci sau înghețată, nu de microbi sau virusuri.

 

4. Rino-sinuzita acută

 

Boală care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale și a mucoasei care căptușește sinusurile para-nazale. Ea se manifestă prin nas înfundat, secreții nazale apoase, mucoase sau muco-purulente, durere de cap, tulburări de vedere, febră, tuse uscată sau umedă.

 

Rino-sinuzita acută, în sezonul cald este determinată de expunerea la aer condiționat, curenți de aer, ventilator, apa mării, vânt. Nu sunt implicați viruși sau microbi.

 

COMPONENTE ALE TRUSEI DE VACANȚĂ

 

În următoarele rânduri vă prezint două alternative ale Trusei de Vacanță, bazate pe medicamente homeopatice unitare și medicamente homeopatice complexe.

 

1. Medicamentele Homeopatice Unitare


Din punct de vedere medical, medicamentele homeopatice unitare sunt mult mai eficiente datorită posibilității de a ținti specific și precis zona sau afecțiunea ce se dorește a fi tratată.


Singurul dezavantaj pe care îl prezintă este că necesită pricepere în administrarea și urmărirea schemei de tratament. Este ideal ca medicamentele homeopatice unitare să fie recomandate de un medic homeopat.


2. Medicamentele Homeopatice Complexe


Cel mai mare avantaj pe care medicamentele homeopatice complexe le au în fața celor unitare este că pot fi folosite mult mai ușor în automedicație și că acoperă o gamă mult mai mare de afecțiuni.

 

Metoda de tratament este simplă, menționată în prospectul însoțitor. În general, Trusa de Vacanță bazată pe medicamente homeopatice complexe este mult mai manevrabilă și ușor de utilizat.



A. TRUSA DE VACANȚĂ - MEDICAMENTE HOMEOPATICE UNITARE

 

1. Aconitum Napellus

Utilizat în cazurile de febră mare, cu apariție brutală, piele uscată, față roșie, congestivă, sete intensă, răgușeală, tuse uscată, otită cu durere mare, nevralgie de trigemen, hipertensiune arterială, palpitații, tahicardie, epistaxis cu sânge roșu aprins. Se agravează în jurul miezului nopții. Se ameliorează prin transpirație.

 

2. Bryonia

Utilizat în cazurile de inflamație mare a mucoaselor, care sunt uscate, a membranelor seroase: meninge, pleură, conjunctive. De asemenea, utilizat în cazuri de febră mare în platou cu debut progresiv, sete mare, tuse uscată dureroasă, constipație cu scaune uscate (arse), dureri de cap cu dorința de a-și strânge capul în bandaj, dorința de a zace nemișcat sau în cazuri în care orice mișcare agravează starea.

 

3. Belladonna

Utilizat în cazurile de febră mare, oscilantă, brutală, cu congestie mare a tegumentelor și mucoaselor, spasme, convulsii, transpirație abundentă la față, nevoia de a înghiții permanent, durere pulsatilă de cap sau de urechi, tuse uscată dureroasă, bufeuri de căldura, ochi roșii care ustură și sunt uscați și dorința de a sta într-un mediu întunecos, umbros, răcoros, fără zgomot.

 

4. Gelsemium Sempervirens

Utilizat în cazurile de febră moderat-mare progresivă, stare de confuzie, slăbiciune, somnolență, fără sete, insomnie, paralizii, tulburări de vedere (diplopie), dureri musculare și de oase, față stacojie.

 

5. Ipeca

Utilizat în cazurile de greață violentă, vomă, salivare excesivă, tuse spastică cu sufocare și vomă care nu se ameliorează prin vomă sau expectorație. Fără sete.

 

6. Eupatorium Perfoliatum

Utilizat în cazurile de dureri de cap din jurul și în spatele ochilor care sunt foarte sensibili la apăsare, febră medie-mare, dureri de mușchi și oase cu senzația de “zdrobire”, sete mare.

 

7. Phosphorus

Utilizat în cazurile de răgușeală dureroasă până la afonie, tuse uscată extrem de dureroasă, febră moderată, epistaxis cu sânge roșu, durere de torace, afectare pleurală.

 

8. Hepar Sulfuris

Utilizat în cazurile de răgușeală cu durere ca “de așchie”, tuse uscată, aspăa, lătrătoare, dureroasă, supurații oculare, otice sau rino-sinuzale cu miros fetid.

 

9. Kalium Bichromicum

Utilizat în cazurile de aftoză bucală, arsuri pe gât, rino-sinuzite cu puroi galben-verzui lipicios care formează cruste.

 

10. Silicea

Utilizat în cazurile de abcese, amigdale mari, imunitate slabă a copiilor

 

11. Mercurius Bi-Iodatus

Utilizat în cazurile de amigdalită acută supurată cu febră mare, transpirație, durere la înghițire și ganglioni mari, reactivi

 

B. TRUSA DE VACANȚĂ - MEDICAMENTE HOMEOPATICE COMPLEXE

 

1. INFLUCID

 

Conține: Aconitum, Gelsemium, Ipeca, Bryonia, Eupatorium Perfoliatum și Phosphorus

 

Această compoziție face ca medicamentul să fie util în tratarea simptomelor: febră, frison, durere de cap, durere de gât, slăbiciune, somnolență, tuse, dureri musculare și nas înfundat.

 

Important este că INFLUCID nu permite evoluția negativă spre complicații, cum ar fi: pneumonie, sinuzită, otită sau amigdalită.

 

2. TONSILOTREN

 

Conține: Atropinum Sulfuricum, Hepar Sulfuris, Kalium Bichromicum, Silcea si Mercurius Bi-Iodatus

 

Această compoziție este adecvată în tratamentul inflamațiilor din faringo-amigdalita acută cu durere în gât, recidive frecvente de  amigdalite, otite, sinuzite.

 

4. CORYZALIA

 

Conține: Allium Cepa, Belladonna, Sabadilla, Kalium Bichromicum, Gelsemium și Pulsatilla

 

Acestă compoziție se adresează simptomelor rinofaringitei, guturaiului, rinitei alergice și spasmodice.

 

Este deosebit de important să acționați de la primele semne de boală. Dacă în 3 zile simptomele nu se ameliorează semnificativ sau dacă în primele 3 zile simptomele se agravează în loc să se amelioreze, trebuie să apelați la un consult medical specializat.

 

 

Vacanță placută și fără evenimente neplăcute și bineînțeles, fără boli.


Prospecte medicale:

INFLUCID

TONSILOTREN

CORYZALIA


..............


S-ar putea sa va intereseze sa cititi si despre:


Deficienta de Fier, implicatii si solutii

Ce trebuie sa stim despre Gripa si tratamentul ei


Toate informatiile, sugestiile si recomandarile din cadrul www.homeopatie.ro au caracter informativ si nu inlocuiesc sub nici o forma consultul medical realizat in cadrul cerut de lege.
Pentru conditiile ce necesita atentia medicala, intotdeauna contactati medicul dumneavoastra curant.

Daca doriti sa aflati mai multe informatii, sugeram sa urmati link-urile de mai jos:

Veniturile obtinute din advertising ne ajuta in misiunea de a oferi informatii de calitate si de a raspandi beneficiile homeopatiei, lucru ce nu afecteaza sub nici o forma calitatea continutului cat si  veridicitatea informatiei regasite in www.homeopatie.ro

Homeopatie.ro nu sustine nici un produs sau serviciu al oricarei terte parti promovate pe site.

Daca doriti sa aflati mai multe detalii va rugam sa urmati link-ul Politica de Reclama